<< TOATE PRODUSELE

EDITIE UNICĂ STAFIDE MARCEA 2018

Stafidiți este un vin eveniment, un vin rar și prețios, produs în ediție limitată de 500 sticle.

Casa de Vinuri Ștefănești

An recoltă 2018.

Alc. 17%

 

STRUGURI STAFIDITI

 

“Am lucrat în arendă o plantație de 5 ha, de la Leordeni, până în 2018, când plantația respectivă s-a vândut și contractul nostru s-a încheiat. O plantație relativ tânăra, expusă puțin la înghețuri de iarnă (de altfel, am și avut două accidente în cinci ani), dar cu o poziție bună, clone alese bine și destul de bine întreținută.

De acolo culegeam Merlot și Cabernet Sauvignon, pe care le-am folosit la producția de rose-uri. La acel moment, plantația era autorizată DOC Stefanesti și era lucrată conform caietului de sarcini DOC.

Din 2014, de la prima recolta de la Leordeni, am început să punem în practică un mic experiment al lui George Cojocaru, vinificația strugurilor stafidiți. Aveam materie primă strugurii din Cabernet Sauvignon de la Leordeni, fapt important pentru că, la acest procedeu de deshidratare, CS se potrivește cel mai bine, având pielița groasă și rezistentă.

Am început să punem la deshidratat strugurii imediat după cules, tratându-i după ce i-am întins pe niște plase din fibră de sticla cu o soluție slabă de metabisulfit, pentru a împiedica vreo fermentatie sau infestare cu mucegaiuri. După două luni, aproximativ, am luat strugurii deshidratați și i-am vărsat într-o cisternă cu vin proaspăt, care tocmai ce își terminase fermentația. Au urmat două-trei zile macerație, pe urmă un proces foarte dificil de inoculare cu drojdie și pornirea celei de a doua fermentații. Apoi trecerea acestui nou vin, dulce, foarte corpolent și foarte extractiv în baricuri, unde fermentația alcoolică merge foarte lent, atât cât drojdia inoculată poate duce.

Am făcut lucrul ăsta 5 ani, vă spuneam, și vinul care rezulta, după pastrarea lui în baric vreo 2 ani, intra în asamblajul final de Truda Fanny Roșu. Primele 4 ediții Truda Fanny Roșu au între 10 si 2% din mix-ul final vinul din stafide.

O alta eticheta născuta de la povestea vinificatorului Rebreanu, Dulce Fanny Roșu, este vinul din stafide îmbuteliat ca atare.

Însă lucrurile întotdeauna au si un final, așa ca din 2018 nu am mai stafidit struguri și nu am mai produs acest vin de stafide. Iar ediția IV de Truda Fanny Roșu este ultima care conține vin de stafide.

În 2020 am îmbuteliat Dulce Fanny Roșu, an de recolta 2018. Am descoperit la acel moment două baricuri diferite de celelalte. Două baricuri care au fermentat mai mult decât restul. Două baricuri pe care nu le-am mai pus în Dulce Fanny Roșu sau în Truda Fanny Roșu. Le-am mai păstrat o perioadă, apoi le-am scos și le-am păstrat separat, gândindu-ne ce am putea face cu ele 🙂 Butoaiele golite au ajuns pe la prietenii berari Hop Hooligans, abia asteptam sa vedem ce nebunie scot și ei de acolo.

Aveam acest vin special, o ciudățenie în prima faza, cam 17% alcool, corp și taninuri foarte puternice, note oxidative date de maturarea de vreo 30 luni aproape, în doua baricuri diferite. Am hotărât sa îl îmbuteliem în octombrie.

În 2021 am folosit niște capete de loturi de sticle nefolosite și le-am îmbuteliat.

Le-am pus bine la păstrat și am cugetat un an la eticheta potrivită pentru acest vin foarte rar. Noi am avut mereu un feedback pozitiv la etichetele noastre, etichete la care Silviu Cafegiu ne ajută cu grafica. Lattitude&Loungeitude, 413, Truda Fanny sunt proiecte de marketing foarte apreciate 🙂

Și ne-am dorit ceva special pentru vinul ăsta special.

Așa că am decis:

NO MARKETING!

Sau, mă rog, fără etichetă. 🙂

Pentru că ne gandim la el ca la o parte din noi și pentru a crea o experiență cât mai personală legată de acest vin unic, vom scrie de mâna 500 de etichete, completând datele obligatorii pentru etichetare.”

Cosmin Smadu, Coproprietar

 

MARCEA STAFIDITI CUTIE LEMN