<< TOATE PRODUSELE

ORANGE WINE ION VLADOU

IG Colinele Dobrogei – sec, 750 ml, alc.12,6%

 

Ușor neobișnuit “Orange” este un vin alb vinificat după tehnologia de vin roșu din soiurile Tămâioasă Românească, Fetească Regală, Chardonnay și Pinot Gris.

 

Aromele inițiale de fân proaspăt cosit se transformă în timpul degustării în note de flori de câmp și fructe confiate. Se remarcă un gust intens de ardei gras și nuci, completat de caise confiate și cacao. 

 

Se asociază bine cu carne de porc cu sosuri pe bază de unt.

 

Temperatura optimă de servire 7-9 °C.

___________

 

Viticultor din tată-n fiu, ba chiar de la bunic la nepot, Nelu Vlădoi facea primul sau vin la 14 ani. Cu toate acestea, părea că pasiunea pentru vinificație se va stinge, pentru ca studiile economice și apoi cele de administrație publică l-au cam îndepărtat de vie. Însă ADN-ul a fost mai puternic și, odată cu via, a revenit și pasiunea pentru vin. A încercat, a experimentat, a învățat, a devenit degustător autorizat și, an de an, reușește să facă vinuri tot mai valoroase. Nelu Vlădoi visează să împletească în vinurile sale caracteristica terroir-ului de Murfatlar cu expresia cea mai modernă a vinului.

 

Familia Vladoi